După doi ani și jumătate de guvernare, România este intrată în recensiune tehnică, sub egida guvernului Ponta. Și cu o economie în scădere, premierul Victor Ponta adoptă o serie de măsuri controversate.
Amnistia fiscală a mamelor, pensionarilor și a bugetarilor, reducerea contribuțiilor sociale la angajator cu cinci puncte procentuale, redicrecționarea taxei pe construcții speciale către bugetele administrației locale sunt doar câteva dintre măsurile economice anunțate de premier în ultima perioadă.
„Taxa pe construcții speciale vreau s-o reducem și putem să ne permitem s-o reducem de la 1,5% la 1% și toate veniturile să fie colectate și să intre în bughetul autorităților locale. În acest fel, au șanse mai mari de dezvoltare și de fapt banii autorităților locale înseamnă canalizare, apă, drumuri, școli”, a spus Ponta.
În plus, nici ordonanța care permite migrația aleșilor locali pentru 45 de zile nu i-a adus puncte în plus guvernului. Actul normativ a fost criticat atât de opoziție, cât și de partenerii internaționali. De altfel, așa cum a relatat gândul, primarii de la partidele din opoziție sunt dispuși să treacă la PSD în schimbul fondurilor pentru diverse proiecte.
Și, încă de la începutul lui 2014, au fost majorate accizele, a fost introdusă acciza suplimentară la carburant de 0,07 euro. Cu toate acestea, guvernul Ponta se poate lăuda cu reducerea TVA la pâine până la 9%.